Schite

O carte: Ascuns în transparență cu Pavel Vereș și Robert Șerban

Orice eveniment îl tratez ca pe o experiență/joacă, așa că textul ce urmează poate este un pic neconvențional.

O carte-album: Ascuns în transparență cu Pavel Vereș si Robert Șerban
Am avut bucuria de a fi prezentă la lansarea acestui album de poezie și grafică. Sunt cam derutată la astfel de evenimente, prea mulți oameni în aceeași incintă :)) O doamnă m-a întrebat dacă sunt de la ziar și mi-a scris pe o foaie mică galbenă despre lansarea cărții ei spunându-mi că dacă vin o voi primi gratis. Hmm…este pe lumea asta ceva ce să fie gratis? Glumesc!
După ce am achiziționat frumosul album am vânat autografele ca pe pâinea caldă…habar nu am din ce motiv. Probabil este un mijloc prin care poți discuta sau râde cu autorul cărții timp de unu, două minute în funcție de dispoziția fiecăruia. Luisa, uneori romantica pierdută în trecut ar fi apreciat ca semnăturile lui Pavel Vereș să fie caligrafiate din creion 12 B (mină moale) iar lui Robert Șerban cred că i-ar fi stat bine un stilou. Cum eleganța peniței este din ce în ce mai surdă, semnăturile din pix au rezolvat simplu și grafic corect penultima nevoie a cărții.
Următorul pas citirea și contemplarea.
În acea seară cartea a mai avut de „tras”, deoarece posesoarea acesteia avea dezlegare la plimbări nocturne prin oraș, rar moment de altfel. Astfel coperta, cu părere de rău față de carte a primit câteva însemne fine de la mesele teraselor vizitate. Totuși, seara a fost una foarte faină. Așa că mie, Luisei nu-mi pare rău că partea din spate a albumului este pătată (simbolic). Astfel pare mai caldă.

Atașez aici câteva din poeziile care mi-au atras atenția în mod deosebit. Ca un experiment tip happening, in câteva cuvinte voi dezvălui intimitatea gandului meu față de acestea.

„Mă ascund” și ” Fum” sunt poeziile cele mai dragi mie din cauza sensibilității.

Am mai dat de „Capul” asemanator ăstuia în capul meu :))

„Când nu mai știi ce să faci” singura poezie la care am ras

„Nasturii de la cămașă” sexi

O artistă: Corina Comarnitchi

O artistă: Corina Comarnitchi
https://www.facebook.com/CorinaComarnitchi/

Într-un final după multe luni de când mi-am propus, am întâlnit-o pe Corina Comarnitchi. Ne știm din facultate dar nu am avut prea multe  în comun în acea perioadă. Eram în ani diferiți și nici specialitățile pe care le urmam nu erau aceleași. Corina mi-a fost simpatică tot timpul dar din cauza firii ei retrase și a mele asemanatoare nu am reușit să stăm la o poveste decât acum, după peste 10 ani. Am stabilit întâlnirea în una din foarte puținele mele seri disponibile…nu intru în amănunte. Am ajuns la ea pe la ora 19 cu gândul că pe la 20 să plec la un teatru, speram împreună cu ea. La 20:20 când am văzut ceasul am hotărât că în 10 minute nu am cum să ajung la spectacol, așa că am renunțat cu o oarecare părere de rău. Am stat la povesti până la 10:30 și aș mai fi stat mult și bine.

Înainte de întâlnire m-am învârtit, m-am sucit și nu am știut cum să alcătuiesc un set de întrebări sau măcar o schemă pentru curiozitățile mele legate de Corina ca artist și ca om. Așa că am sunat la ușă fără vreo așteptare. Primul impact al locului unde Corina visează mi-a căzut foarte bine. Atmosferă diafană, aspect curat și cald chiar dacă albul este cel ce predomina încăperile. Sunt designer de interior așa că nu pot să nu analizez omul și prin prisma asta…vorba aia „omul sfințește locul”. Mă leg un pic de vorba asta deoarece cred în ea și mai cred că personajului Corina i se potrivește bine. Dacă stai să privești lucrările ei nu ai cum să nu observi o anumită trăire bine imprimată cu estență divină. Exagerez un pic poate cu astfel de cuvinte dar nu-mi pare rău este ceea ce simt. Lucrările ei îmi aduc aminte de îngerii din Madonna Sixtina, Michelangelo Buonarroti care aici sunt transformați în arlechini. Iar la rândul lor arlechinii îmi fac prezente anumite picturi ale lui Corneliu Baba pe care l-am indragit de foarte mică. Dacă am ajuns la arlechin am ajuns la teatru…o altă pasiune a Corinei care se reflectă clar în lucrarile ei. Nu orice teatru, cel vechi (neprelucrat pentru a fi modern). Am ținut minte nume ca Radu Beligan de exemplu.

Corina…Un sincer la revedere îmi doresc 🙂

MUSICAL

Vulpe in coada de peste

O carte: Llosa, Mătușa Julia și Condeierul

Îmi place când lecturez un roman sau o poezie să mă fac ghem în brațele unui fotoliu comod sau printre perne pe care le potrivesc aproape nervos, fără răbdare din cauza că mă rețin de la citit. Ei dar și când mi-am găsit locul și cărțulia mă prinde în povestea ei dusă sunt. Pe nesimtite corpul alunecă din mine astfel trebuie ca din când în când să mă ridic înapoi în vârful pernelor pentru a nu mă îneca în vis.

În ultimele zile m-am împrietenit cu Llosa, Mătușa Julia și Condeierul. Am citit pe sărite precum ficțiunile de la teatrul radiofonic ale condeierului, când prindeam câte un colț umbrit din zi mă ascundeam și îmi țeseam câte o pânză pentru a sta cât mai comod și pentru a mă ascunde după ea. Interesant Llosa omul și autorul, cu sigurantă mai am nevoie de căteva scufundari în cărțile lui. Deci, care să fie urmatoarea?

O carte…mare

Am terminat ieri de citit „Un veac de singurătate”. Azi, mâine, peste vreo 20, 50 de ani aș vrea să o recitesc. Mi-a plăcut cum îmi place și mă enervează Salvador Dali, mă scoate din sărite nevoia acestuia de a fi altfel. (L-am pus la timpul prezent deoarece este o temă oricând actuală atât artistul cât și „altfelul”) Cu toate astea există un anumit ne la locul lui în viata de zi cu zi după care mă topesc. Așa și cu nenorocirea (o alint) asta de cărțulie care-mi stă deasupra capului ca un nor cenușiu și din care nu pot stoarce nici o picătură de apă dar îi pot simți presiunea. Naiba să o ia, oare câte raftur cu povești, câte cărți trebuie să citesc pentru a înțelege veacul de singurătate?
Cred că așa se și vrea ca acel pergament greu descifrabil…mamă ce m-aș mai lua la trântă cu autorul și l-aș lua de urechi că m-a pus să învăț o limbă nouă, cumplit de grea și tare puțin timp am de ea. Hai că mi-a plăcut, numai mă oftic.
Drac fără lipici nu am văzut. Așa-mi plac mie cărțile și oamenii :))