A treia scrisoare poate mai puțin mototolită (22 iunie 2020)

A avut o coroană pe cap
Îmi aduc aminte
(Cum fără să-și dea seama,
Sau poate știa dar nu-i dădea importanță,)
Îi cobora tot mai mult
Pe frunte, pe ochi, pe urechi
Apoi pe gură
Și în cele din urmă îi ajunsese pe gât
Atunci s-a întamplat ceva ce nu a crezut că e posibil
Și-a agățat-o într-un lanț
Chiar în fața casei lui,
Capcană din care nu a mai putut să scape
Zile întregi.
Era ca un câine în lanț,
În curtea,
Pe care chiar el a golit-o
Puțin înainte să i se întâmple nenorocirea.

După multe zile în care
A așteptat, a sperat, a urlat, a plâns, s-a întrebat…
După multe zile în care nu a putut să ajungă la mâncare și la apă
S-a hotărat
Să-și scoată coroana de la gât
Pentru a fi liber.

Apoi.
Și-a mutat bucățica de lume străucitoare sub un pod.
Unde zilnic a adunat cartoane
Pe care la un moment dat
Le-a cuprins într-o mână
În cealaltă mână avea deja atârnată
Vechea pătură ce i-o dăruise mama lui
Și astfel,
s-a tot mutat așa, din loc în loc.

A mers până a căzut într-o gaură de canal.
Acolo a rămas o perioadă
În fiecare seară era nevoit să pună un capac acelei găuri
Nu știa de ce.
Citise acest lucru pe pereții umezi și reci
În care acum locuia.
Seara, în întuneric se gândea dacă
dimineața poate să deschidă capacul,
prea greu.
Știa totuși ceva
Știa că prin gura lui coboară cerul
Uneori albastru, alteori pătat cu nori, Alteori ciupit de frunze uscate.
Păsările îl anunțau în fiecare zi că există viață.

(Într-o zi)
O mână urca spre acel cerc colorat albastru
Gura canalului era descoperită,
Apoi o urmează și cealaltă mână
Ambele se prind de marginile cercului perfect
Își desprinde tălpile de pe suprafața scaunului pe care era urcat.
Acum se leagăna încet,
Încet,
Încet.

(Se aude un zgomot scurt cu ecoul unui tropăit greu!)
A obosit
A sărit pe betonul umed cu miros de mucegai.

(Următoarea zi)
A reușit să deschidă capacul,
Și de această dată.

Este cald
Se aude un vâjâit ca a mașinilor pe autostradă
Și-a adus aminte, ca prin vis, că,
De fapt nu a auzit de mult timp zgomot de mașini
Nu înțelege
Nu mai știe de cât timp și din ce motiv,
Dar nici nu se întreabă.
Pierduse de mult
Noțiunile timpului în care a trăit
Pierduse tot…

Ce se aude?
Și!
De
la
ce
este acest miros sărat?
Da!
Valurile mării se aud așa
Și-a adus aminte
Le auzise în copilărie
De multe ori!
Un zâmbet…îl uimi
Uitase ca buzele se pot curba
Așa
Fără sa le comande el,
Cum era obișnuit cândva de mult
Când purta coroana pe ochi.
Uitase acel sentiment
Inima i se răcise
În adâncul canalului în care a trăit.

În acea zi a ieșit de sub pământ,
Definitiv!
Pielea a început încet, încet să i se coloreze
Obrajii să i se înroșească la emoții
Și pulsul să crească sau să încetinescă
În fața culorilor noilor bucăți de lume.

M-am născut de mai multe ori!
Spune el acum.
Nu știu cați îl înțeleg?
Când spune asta.

Mie mi-a plăcut povestea lui
Așa că am scris-o aici
Cum am putut mai bine.

____
Mulțumesc din nou D. pentru noul tău mesaj. Cred că l-am înțeles.

Am auzit povestea asta ieri noapte. De fapt sunt două. Două povești, nu două nopți. Sau cine știe când le-am aflat. Nu contează asta.
Până la primul pod este o poveste care continuă în următoarea. A doua parte poate fi și separat citită.

Cum am spus le-am auzit acum, dar ceva mă face să cred că au mai trecut pe la urechile mele dar doar acum au coborat spre inimă. O așez pe așternutul acesta alb de seară, fară să înțeleg de ce. Și fără să-i mai caut vreun scop, cum am tendința să o fac. Ți-o scriu ție poate mai mult pentru mine, să nu o uit!

Cu drag,
A ta Luisa

P.S. Te rog nu uita de noi toți. Îți mulțumim!

Publicat de

LuisaCube

I am Luisa Cube, I finished the High School of Arts in Suceava, RO. In 2004 I finished the Faculty of Design in Timisoara, RO. I did a lot of Interior Design work but my heart was still in the plastic arts. From 2016 I started to paint constantly. Since June 2019 I have been living with my family in Turin, Italy where I continue to paint and explore the world of arts. My belief I paint to unravel my memories, to find answers and then replace them with other questions, to explain my own life, to understand what surrounds me, to find my peace, because I like light and darkness, because loneliness is beautiful, to understand the ones around me, to love those who are worthy of my love, because I’m human, not animal, so I dream and nourish thoughts about the future, because I love people, because I like to select them, because a color can change a thought, because a line can change meaning, because sensitivity, naivety and truth can be great powers that man may or may not have, for the world I am living in is absurd, because art has no value, it is not a direct necessity like water but nevertheless, itcan make your blood flow warmer or cooler, more aggressive or quieter. Although it is not water, food or sex, it can give you life or kill you. Because it is useless! And it’s precisely its apparent uselessness that makes it worthwhile. It’s a jewel!!! Because art is talking about what my generation is living, because I can recreate through art the ancestral experience of my foregoers. Because we humans have opinions, dreams, feelings, hopes that shall be seen through art by our children, yours and theirs! Art... may it be painting, graphics, poetry, music, theater or architecture, balances the world. I was late for about 20 years, I ate the poisoned apple, I combed my hair with my stepmother’s hair brush, I burned my feet like Pinocchio, I fell into the rabbit’s hole, I lost myself among the characters in the Legends of Olympus, I roamed on the Little Prince’s planets, I cried for the little girl with the matches, I cried for Jesus, I was delayed for a while, but I did not die. Luisa Cube, Timisoara 2018 Crezul meu Pictez pentru a-mi descâlci amintiri, pentru a găsi răspunsuri apoi a le înlocui cu alte întrebări, pentru a-mi explica propria-mi viață, pentru a înțelege ce mă înconjoară, pentru a-mi găsi liniștea, pentru că-mi place lumina și întunericul, pentru că-i frumoasă singurătatea, pentru a-i înțelege pe cei din jurul meu, pentru a-i iubi pe cei ce merită dragostea mea, pentru că sunt om nu animal așadar am vise și gânduri de viitor, pentru că iubesc oamenii, pentru că îmi place să îi aleg, deoarece o culoare poate schimba un gând, deoarece o linie poate schimba un sens, pentru că sensibilitatea, naivitatea și adevărul pot fi puteri mari pe care le poate avea sau nu omul, pentru că lumea în care trăiesc este absurdă, pentru că arta nu are valoare, nu este o necesitate directă precum apa dar tot ea, arta poate să facă să curgă sângele prin tine mai cald sau mai rece, mai agresiv sau mai calm. Deși nu e apă, mâncare sau sex îți poate da viață sau te poate omorî. Deoarece este inutilă! Și tocmai aparenta inutilitate a ei o poate face valoroasă. E o bijuterie!!! Pentru că vorbește despre ce trăiește generația mea, pentru că pot trăi prin ea experiențele străbunilor mei. Deoarece noi oamenii avem păreri, vise, sentimente, speranțe pe care le vor vedea prin ea și copiii noștri, ai voștri și ai lor! Arta …că e pictură, grafică, poezie, muzică, teatru sau arhitectură echilibrează lumea. Am întârziat vreo 20 de ani, am mâncat mărul otrăvit, m-am pieptănat cu peria mamei vitregi, mi-am ars picioarele ca Pinochio, am căzut în scorbura iepurelui, m-am pierdut printre personajele din Legendele Olimpului, am hoinarit pe planetele Micului Prinț, am plâns pentru fetița cu chibrituri, am plâns pentru Iisus, am întârziat un pic dar n-am murit. Luisa Cube, Timisoara 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s