Seară târzie

3 Aprilie 2018 – Seară târzie

Dimineță am povestit cu o prietenă sau mai corect zis am plâns cu o prietenă. Despre ce? Spital copii, păienjeni, *vaci care încercă să-și îngrijească copii proaspăt nefericit născuți.
*Vaci nu le spunem noi. Ci unele personaje care ar fi trebuit să le ajute, să le ofere sprijin se purtau cu amărâtele mame de parcă nu erau oameni ci “vaci”.

Ce vă Imaginați când spuneți “proaspăt”? Eu mă gândesc la o pâine încă aburindă și lapte rece. Mă gândesc cum le mâncă cu plăcere pură un copil micuțel. Mă gândesc la cerșafuri cu miros de aer răcoros de munte îmbălsămat cu lemn, camelii și sare. Mă gândesc la muzica păsărilor dintr-o dimineață cu un grad mai răcoroasă decât cât i-ar fi pielii să fie perfect mulțumită. Mă gândesc la pielea unui obraz fin. Mă gândesc la multe dar niciodata la păienjeni și mizerie într-un spital cu copii Proaspăt născuți.
Ultimul punct pe care îl las în această scurtă amintire vă rog să vi-l închipuiți ca un mare adânc gol întunecat.

Poveste
Ziua curge în pași mici dar parcă prea rapizi. În dute-vino ăsta pe când soarele i-au încălzit oasele umede din primăvera cu zăpezi târzii, au ajuns la o căsuță din lemn unde se vindeau plăcinte cu diferite compoziții. Băietul ei a hotărât că lui îi trebuie să mănânce ce nu este…adică o plăcintă fără umplutură. Copiii drăguți care vorbesc frumos greu pot fi refuzați așa că i-a fost îndeplinită cererea cu condiția să aștepte un pic. Au “bătut palma” așa că s-au retras un pas pentru a lăsa liberă trecerea pentru alți cumparători. În acest timp trece prin fața căsuței cu plăcinte o doamnă de 67 ani (au aflat mai tarziu)
-Cât costă plăcinta cu brâză dulce? Întreabă senin.
-Șapte lei.
-Dracu ce scumpă este! Se aude o voce care nu era a bătrânei, nici a mamei, a copilului nici atât. O fi fost vocea alunecoasă a “cererii și ofertei”
Doamna își continuă pașii fără să spună nimic. Nici fața, nici gura, nici ochii nu au schițat nici un cuvânt. Parcă și aerul din jurul ei era mort.

Două secunde s-a gândit tânăra doamnă cu copilul, oare de ce nu doar una? S-a întors și a întrebat-o dacă poate să îi cumpare ea plăcinta. Nu i-a așteptat răspunsul pentru că îi era cumva rușine ca bătrâna să nu se simtă jignită. A scos banii fâsticită să îi dea vânzătoatei cât mai repede…ca să scape parcă de o problemă. Ar trebui să fie un gest natural să fii un om prezent la nevoile celor din jur. Și totuși agresivul egoism are putere mai mare? Pare-se că da.
-Vă rog tăia-ți-o în două să îi dau și… Încearcă să spună bătrâna.
-Va rog puneți două plăcinte. A rugat-o tânăra doamnă cu copilul pe vânzătoare.
Între timp bătrâna a povestit scurtul ei istoric. Cel al ei și a prietei ei de la azil. În tinerețe nu a vrut copii. Prietena ei “nu o mai duce mult” dar nici ea.
A aflat tânăra doamnă multe. A aflat multe în doar un minut nu în 67 de ani. Ce simplu nu? Și a plătit pentru asta doar două plăcinte. Iar la suma totală pentru două plăcinte cu brânză și plăcinta fără umplutură a băiatului ei a plătit o sumă mai mică decât dacă ar fi luat ceea ce-și propusese la început. A primit și o mică reducere pentru plăcinta băiatului, cea fără umplutură dar cu mult mai mult “miez” decât și-ar fi putut închipui într-o zi însorită de primăvară.

Acum ascult muzicile unor oameni de care abia acum vreo 2 sau 3 săptămâni am dat și sper să dorm bine cu gândul nu imposibil dar greu de împlinit al unei îmbrățișări între muzicile oamenilor ăstora și picturile mele. Nu acum, am răbdare până la momentul potrivit.

E seară târzie, aș mai spune încă multe dar după cum am scris mai sus am „ceva” de visat 🙂

Publicat de

LuisaCube

I am Luisa Cube, I finished the High School of Arts in Suceava, RO. In 2004 I finished the Faculty of Design in Timisoara, RO. I did a lot of Interior Design work but my heart was still in the plastic arts. From 2016 I started to paint constantly. Since June 2019 I have been living with my family in Turin, Italy where I continue to paint and explore the world of arts. My belief I paint to unravel my memories, to find answers and then replace them with other questions, to explain my own life, to understand what surrounds me, to find my peace, because I like light and darkness, because loneliness is beautiful, to understand the ones around me, to love those who are worthy of my love, because I’m human, not animal, so I dream and nourish thoughts about the future, because I love people, because I like to select them, because a color can change a thought, because a line can change meaning, because sensitivity, naivety and truth can be great powers that man may or may not have, for the world I am living in is absurd, because art has no value, it is not a direct necessity like water but nevertheless, itcan make your blood flow warmer or cooler, more aggressive or quieter. Although it is not water, food or sex, it can give you life or kill you. Because it is useless! And it’s precisely its apparent uselessness that makes it worthwhile. It’s a jewel!!! Because art is talking about what my generation is living, because I can recreate through art the ancestral experience of my foregoers. Because we humans have opinions, dreams, feelings, hopes that shall be seen through art by our children, yours and theirs! Art... may it be painting, graphics, poetry, music, theater or architecture, balances the world. I was late for about 20 years, I ate the poisoned apple, I combed my hair with my stepmother’s hair brush, I burned my feet like Pinocchio, I fell into the rabbit’s hole, I lost myself among the characters in the Legends of Olympus, I roamed on the Little Prince’s planets, I cried for the little girl with the matches, I cried for Jesus, I was delayed for a while, but I did not die. Luisa Cube, Timisoara 2018 Crezul meu Pictez pentru a-mi descâlci amintiri, pentru a găsi răspunsuri apoi a le înlocui cu alte întrebări, pentru a-mi explica propria-mi viață, pentru a înțelege ce mă înconjoară, pentru a-mi găsi liniștea, pentru că-mi place lumina și întunericul, pentru că-i frumoasă singurătatea, pentru a-i înțelege pe cei din jurul meu, pentru a-i iubi pe cei ce merită dragostea mea, pentru că sunt om nu animal așadar am vise și gânduri de viitor, pentru că iubesc oamenii, pentru că îmi place să îi aleg, deoarece o culoare poate schimba un gând, deoarece o linie poate schimba un sens, pentru că sensibilitatea, naivitatea și adevărul pot fi puteri mari pe care le poate avea sau nu omul, pentru că lumea în care trăiesc este absurdă, pentru că arta nu are valoare, nu este o necesitate directă precum apa dar tot ea, arta poate să facă să curgă sângele prin tine mai cald sau mai rece, mai agresiv sau mai calm. Deși nu e apă, mâncare sau sex îți poate da viață sau te poate omorî. Deoarece este inutilă! Și tocmai aparenta inutilitate a ei o poate face valoroasă. E o bijuterie!!! Pentru că vorbește despre ce trăiește generația mea, pentru că pot trăi prin ea experiențele străbunilor mei. Deoarece noi oamenii avem păreri, vise, sentimente, speranțe pe care le vor vedea prin ea și copiii noștri, ai voștri și ai lor! Arta …că e pictură, grafică, poezie, muzică, teatru sau arhitectură echilibrează lumea. Am întârziat vreo 20 de ani, am mâncat mărul otrăvit, m-am pieptănat cu peria mamei vitregi, mi-am ars picioarele ca Pinochio, am căzut în scorbura iepurelui, m-am pierdut printre personajele din Legendele Olimpului, am hoinarit pe planetele Micului Prinț, am plâns pentru fetița cu chibrituri, am plâns pentru Iisus, am întârziat un pic dar n-am murit. Luisa Cube, Timisoara 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s