O carte: Femeie la treizeci de ani – Balzac

Din nou o carte primită cadou. Mulțumesc Dana 🙂
A bifat Balzac cu gândul la „despre femeie” care trece pe rând prin: tinerețe, naivitate, pasiune, moarte, maternitate, regret, bătrânețe și din nou moarte. Mi-a picat cumva bine cartea din cauza limbajului acelor ani dar nu aș ridica-o în slăvi din motive subiective. M-am sictirit de subiectul „Criza” de 30 ani, înaintea cărea a fost cea de 17, 13, 9, 5, etc Când sunt bebeluși copiii au pusee de creștere adică tot „crize”. Apoi după 40 ani alte boli chimice-hormonale pe care te sprijini și cu care te aperi, ba chiar te mândrești. Nu că eu aș fi mai sănătoasă :))
Dar ce frumos ar fi fost să fie viața linie dreapta către fericire, autostradă (aia cu parapeți înalți să nu vezi decât drum, mașini și hai repede că trebuie să pupăm marea!) Ohh câtă bucurie!

Cu asta mi-am adus aminte de cartea altui francez care m-a înfuriat: „Bucuria de a trai de Emile Zola” Ca să nu mă opresc la sentimentele  de dragoste ale Juliei lui Balzac și să văd dacă și Flaubert îmi crează aceleași stări contrastante mi-am cumparat Doamna Bovary.

Anunțuri

Un artist: Roberto Ferri

Am dat de un artist care îmi place pentru disponibilitatea lui de crea lucrări de artă fără să dea nici un moment impresia că este pe fugă. Dar cel mai mult îmi place pasiunea ce mi-o transmit picturile lui.

În caz ca este cineva interesat să vadă și alte lucrări decât cele pe care le-am pus aici:
http://www.robertoferri.net/gallery_2015.php
si
https://www.facebook.com/robertoferriartistaII/photos?lst=729508429%3A100004007262312%3A1500883057&source_ref=pb_friends_tl

20232236_1121345531342345_5993695125994021891_o

19466629_1099080100235555_4174227333617339128_o

403895_103940233082885_167633438_n

529617_104113096398932_1086409730_n

532598_104111879732387_1728649518_n

229984_104113519732223_751773478_n

D’Efect sălbatic

Am fost la o librărie unde-mi place și cafeaua. După ce am luat val vârtej cartea pe care am vrut să o cumpăr de ceva vreme, m-am gândit să beau și un capuccino. Între timp am  dat cu ochii de o altă carte care mi-a fost recomandată deja de doi prieteni, pentru care a trebuit să scot din nou portofelul. Am plătit,  mi-am pus cărțile, portofelul și ce mai era de luat în rucsac în timp ce răspundeam fetei care mă întreba dacă voiam zahăr. Nu multumesc, asta îmi mai trebuie la cât sunt de zbuciumată. Nu înțeleg de ce mă agită așa tare ieșirea între oameni, parcă-s sălbatică. Poate nu se vede așa rău cum cred eu. In fine…

Capuccino mă aștepta încordat pe pultul înconjurat de acel fond mâzgâlit al propriei mele slăbiciuni. Spuma bulbucată parcă-mi făcea cu ochiul, hai că nu-i așa tragic calmează-te! Pe naiba, după nici cinci minute, ies afară, mă așez ca o cucoană pe scaun și din atâtea potriveli a poziției rucsacului reușesc să-mi răstorn o parte din binevoitorul lichid (care-mi făcuse cu ochiul) pe farfurie. Așa…am scăpat destul de ușor îmi zic. Numai acum îmi închipuiam picăturile care nu vor ezita să cadă pe picioare dacă ridic ceașca.
Mă gândeam să o fac pe-a prințesa să țin farfuria sub cană cu o mană și cu cealaltă să cuprind ceașca între degetul mare, arătător și mijlociu astfel încât degetul mic să fluture vesel ca un „nas în vânt”. M-am gândit apoi să intru să cerșesc un șervețel, de fapt mi-ar fi trebuit vreo trei-patru să rezolv problema. Dacă trebuia să intru după șervetele era nevoie să-mi ridic geanta care tocmai o aranjasem atât de bine. Cum nu voiam să risc o a doua minunată șansă de a-mi vărsa cafeaua am hotărât să ridic ceașca deasupra mesei să sorb din farfurie cafeaua și să pun la loc ceașca…ce o fi fost în capul meu nu știu. Efectul sălbăticiei sau mai bine zis defectul sălbăticiei. După ce mi-am aranjat și picioarele să mi le încălzescă soarele cât mai bine, am deschis cartea pe care o aveam deja de acasă. Părea că totul era în regulă și îmi pot vedea de text echilibrându-mi astfel starea. Numai părea, deoarece după vreo șapte minute a trebuit să intru în librărie cu geanta, cartea cu un deget între pagini să știu unde am rămas (doar semnul de carte este așa numai să ma uit la el), capuccino, picioare, ochii îmbibați în prea multă lumină și mai știu eu ce mai aveam de mutat.

Am intrat, a trebuit din nou să-mi reglez toate cele de la ochi, picioare, geantă etc Este mai bine aici, mai răcoare. Am cerut și un șervețel pe care l-am pus între farfurie și cană apoi am continuat să citesc. După alte câteva minute când încheiasem un capitol m-am gândit că mai bine aș răsfoi cărți pe care nu le am acasă. Așa că în zona artelor am găsit un album care mi s-a parut interesant. Mi-am mai luat încă o carte pe care mi-a pus-o în mână prietena mea cu care tocmai mă întâlnisem și am tăiat-o, chltuisem deja destul.
În acea zi nu cred că am mai vărsat nimic. Noroc de prietena mea că mi-a scos capul nițel din pădure :)) 

O carte: Eseuri de îndrăgostit – Alain de Botton

O altă carte primită cadou de ziua mea pe care nu aș fi cumpărat-o pentru că nu aș fi observat-o. Nu mă prea dau în vânt după romane de dragoste iar romantismul floral mi se pare prea uniformizat. Nu-mi place nici ceea ce ar spune unii că e altfel decât dacă este din resurse naturale.

Mi-a plăcut cartea. Îndrăgostitul încearcă să-și traducă obiectiv ceea ce pățește. Chiar dacă înțelege că implicarea lui este în definitiv bazată pe emoții, observă detalii într-un mod cât se poate de rațional.

Citatul care urmează nu este neapărat o concluzie, o definițe a cărții dar mie mi-a fost simpatic.
„Dragostea neîmpărtășită poate fi dureroasă, dar e o durere lipsită de primejdie, pentru că nu implică prejudicii aduse altcuiva decât ție însuți, o durere intimă, pe cât de dulce-amăruie, pe atât de autoindusă. Dar imediat ce dragostea capătă reciprocitate trebuie să fii pregătit să renunți la pasivitatea de a fi rănit și să-ți asumi răspunderea de a provoca răni.”

O carte: Colonelului n-are cine să-i scrie – Garcia Marquez

IMG_7572.JPG

Una din cărțile primite cadou de ziua mea pe care am citit-o în timp ce goneam pe autostradă. Țin să spun că am rău de mașină de când mă știu, uite că autostradă+carte se potrivesc de minune. Ce să înțeleg din asta?

Despre carte sunt recenzii de la capete mult mai cunoscătoare în ale literaturii, eu doar mă bucur că pot citi chiar și în timpul mersului cu mașina.
Alo Alo nu mă lăsați să aștept precum colonelul! Am nevoie de cât mai multe autostrăzi. Dacă nu…”rahat” treabă. (Cine a citit cartea știe de ce am forțat folosind cuvântul dintre ghilimele)

Lecturarea unor cărți mă rup de mine, mă fac parcă să pășesc pe o pernă cu aer, mă duc într-un mai mare dezichilibru decât cel pe care îl am deja. Când se întâmplă asta e clar că virusul se răspândește în tot corpul din care ies doar cu o temperatură foarte mare care omoară o parte din nenorocitul intrus. Marquez cam asta îmi provoacă…numai de bine!

O carte: 2084 Sfârșitul lumii de Boualem Sansal

2084 Sfârșitul lumii de Boualem Sansal (din grupul cărților care trebuie citite)

Prima pagină a cărții anunță așa:
„Poate că religia te face să-l iubești pe Dumnezeu, însă nimic nu are mai multă forță decât ea în a te face să detești omul și să urăști omenirea.”

 

 

O nuvelă: Urletul sufletului de George Sauciuc (Sagy)

IMG_7532

Sufletul omului urlă în foarte multe moduri, uneori greu de pătruns , de multe ori de neacceptat. Nu știu dacă am înțeles bine nuvela, am citit-o cap coadă cu sufletul la gură este picantă, perversă, înfricoșătoare, agresivă dar și sensibilă. Acțiunile sângeroase sunt îndreptățite parcă. Grotescul imaginilor create sunt pictural fascinante. Cu toate hidoșeniile (VIEȚII) speranța moare ultima. Speranța reînvie de fapt, poate prin puritatea pruncului nou născut.

Îmi spui tu Sagy dacă sunt rău pe lângă, cât despre lectură a fost cu siguranță plăcută…la foc aprins chiar.

O aștept pe următoarea 😉