Cu bătrânele mele „instrumente”

Mică fiind ca toți copiii mâzgăleam. Mai târziu mă aflam din nou cu creionul în mână. Desenam personaje din desene animate și haine. Apoi am lăsat creionul pentru stilou. Stâlcit, intenționat caligrafiam litere în direcția opusă față de cerințe. Așadar cu stiloul nu m-am descurcat prea bine așa că am luat din nou creionul. Ca o urmare naturală Liceul de artă mi-a aruncat o barcă de hartie salvatoare în care m-am aruncat imediat. Cu țigara, berea pe masă și creionul în mână am trecut prin încă patru ani de ape involburate fără vreo speranță legată de tot ce se numea artă ci cu singurul gând de a pleca departe. Și acum aș tot pleca “departe” (altă schiță, altă poveste)
În 1999 am plutit până în Timișoara unde am fost nevoită să-mi las barca de hartie ca să nu mă scufund cu ea cu tot.

Între 1999 și 2017 am tot ținut creionul aproape ba sprijinit după ureche, ba ronțăindu-l între măsele. La fel și pensula pe care o foloseam mai mult pe post de agrafă să nu-mi intre părul în ochi în timp ce lucram la simulările 3D ale diferitelor spații pe care le amenajam, designer fiind.

Acum, uite-mă din nou cu bătrânele mele instrumente!

Au trecut multi ani…acum când am mai puțin timp pentru artă mă simt cel mai aproape de ea. Mi-am găsit într-un final “metoda de exprimare” care mă satisface. Aici voi adăuga ultimele mele “Mâzgăleli” cu speranța unei viitoare expoziții:
https://luisacube.wordpress.com/

Luisa *arthistha
februarie 2018

*Mâzgălelile sunt  în ordinea în care le-am lucrat
27913265_10156109903313430_520772198694223481_o27369202_10156087371718430_3277762793527509871_o26910175_10156054260948430_2518826169730117291_o26232731_10156005878323430_5397893452749292728_o26220505_10156005878318430_4968816565263219830_o24883558_10155936896558430_509124048714457448_o24837615_10155932297258430_5033115505493132411_o23800051_10155894088318430_7293679618855546495_o23799900_10155894088313430_2249074924391768580_o23631976_10155880422623430_2214990882592130567_o23157277_10155833409218430_697724590345921998_o23000371_10155833409213430_3446434310219345628_o22999985_10155833409223430_710466581396577299_o23155058_10155838555963430_3952027819413000440_o22861855_10155828630628430_7630410639720462629_o22860160_10155828630633430_2730057256443595524_o22859985_10155828630398430_8197261641708440370_o22861482_10155827626068430_276158319639419303_o22829213_10155814595448430_8903850676951222680_o22791968_10155814021728430_2510860883733054536_o22770645_10155814021718430_6085993345069746025_o22770607_10155814021723430_8188150695078358310_o22770624_10155804284783430_4041156943832382820_o22555748_10155806941618430_5042714662470303791_o22553172_10155806941623430_1759438089548099325_o22499256_10155795096953430_210159824908650371_o22528580_10155795096988430_6171856320268104449_o22499196_10155795096973430_5950225634845280365_o22519783_10155795249083430_5351306819598443311_o22339341_10155777801678430_951335557086645237_o22384285_10155777801898430_4179423911801828976_o22382142_10155777801903430_3271731966543335419_o22339414_10155774613008430_4109584972757976597_o22291145_10155774424008430_6731578649118866254_o22291102_10155774629113430_7064027572630116332_o22339187_10155774629108430_4101154790232762453_o22256636_10155774629118430_5129845065364182731_o22256580_10155763559108430_2242899552975454862_o22219954_10155763559028430_4753519788369715168_o22218609_10155763559083430_7840609271209593363_o22218484_10155753355053430_3193270596551560126_o22096293_10155752107348430_7339802957708356749_o22051135_10155742653538430_1404972403328277506_o22048008_10155745663478430_8869236185910856608_o21753271_10155709451538430_5024333114554197543_o21741037_10155709257468430_8723002197287882460_o21688437_10155716810263430_5582487795214483780_o21587350_10155717459373430_8388048337803562053_o21587200_10155714461708430_5347469783029809152_o21586832_10155716349828430_4418993211785227162_o21543888_10155709780303430_1330825596867542479_o

Publicat de

LuisaCube

I am Luisa Cube, I finished the High School of Arts in Suceava, RO. In 2004 I finished the Faculty of Design in Timisoara, RO. I did a lot of Interior Design work but my heart was still in the plastic arts. From 2016 I started to paint constantly. Since June 2019 I have been living with my family in Turin, Italy where I continue to paint and explore the world of arts. My belief I paint to unravel my memories, to find answers and then replace them with other questions, to explain my own life, to understand what surrounds me, to find my peace, because I like light and darkness, because loneliness is beautiful, to understand the ones around me, to love those who are worthy of my love, because I’m human, not animal, so I dream and nourish thoughts about the future, because I love people, because I like to select them, because a color can change a thought, because a line can change meaning, because sensitivity, naivety and truth can be great powers that man may or may not have, for the world I am living in is absurd, because art has no value, it is not a direct necessity like water but nevertheless, itcan make your blood flow warmer or cooler, more aggressive or quieter. Although it is not water, food or sex, it can give you life or kill you. Because it is useless! And it’s precisely its apparent uselessness that makes it worthwhile. It’s a jewel!!! Because art is talking about what my generation is living, because I can recreate through art the ancestral experience of my foregoers. Because we humans have opinions, dreams, feelings, hopes that shall be seen through art by our children, yours and theirs! Art... may it be painting, graphics, poetry, music, theater or architecture, balances the world. I was late for about 20 years, I ate the poisoned apple, I combed my hair with my stepmother’s hair brush, I burned my feet like Pinocchio, I fell into the rabbit’s hole, I lost myself among the characters in the Legends of Olympus, I roamed on the Little Prince’s planets, I cried for the little girl with the matches, I cried for Jesus, I was delayed for a while, but I did not die. Luisa Cube, Timisoara 2018 Crezul meu Pictez pentru a-mi descâlci amintiri, pentru a găsi răspunsuri apoi a le înlocui cu alte întrebări, pentru a-mi explica propria-mi viață, pentru a înțelege ce mă înconjoară, pentru a-mi găsi liniștea, pentru că-mi place lumina și întunericul, pentru că-i frumoasă singurătatea, pentru a-i înțelege pe cei din jurul meu, pentru a-i iubi pe cei ce merită dragostea mea, pentru că sunt om nu animal așadar am vise și gânduri de viitor, pentru că iubesc oamenii, pentru că îmi place să îi aleg, deoarece o culoare poate schimba un gând, deoarece o linie poate schimba un sens, pentru că sensibilitatea, naivitatea și adevărul pot fi puteri mari pe care le poate avea sau nu omul, pentru că lumea în care trăiesc este absurdă, pentru că arta nu are valoare, nu este o necesitate directă precum apa dar tot ea, arta poate să facă să curgă sângele prin tine mai cald sau mai rece, mai agresiv sau mai calm. Deși nu e apă, mâncare sau sex îți poate da viață sau te poate omorî. Deoarece este inutilă! Și tocmai aparenta inutilitate a ei o poate face valoroasă. E o bijuterie!!! Pentru că vorbește despre ce trăiește generația mea, pentru că pot trăi prin ea experiențele străbunilor mei. Deoarece noi oamenii avem păreri, vise, sentimente, speranțe pe care le vor vedea prin ea și copiii noștri, ai voștri și ai lor! Arta …că e pictură, grafică, poezie, muzică, teatru sau arhitectură echilibrează lumea. Am întârziat vreo 20 de ani, am mâncat mărul otrăvit, m-am pieptănat cu peria mamei vitregi, mi-am ars picioarele ca Pinochio, am căzut în scorbura iepurelui, m-am pierdut printre personajele din Legendele Olimpului, am hoinarit pe planetele Micului Prinț, am plâns pentru fetița cu chibrituri, am plâns pentru Iisus, am întârziat un pic dar n-am murit. Luisa Cube, Timisoara 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s