O zi, O mărgea
17 mai 2017
Tot speră că v-a afla de un capăt de ață să pună pe ea câte o mărgea, încet, încet una câte una. Mărgelele le confecționez aici, spunea ea, rup bucăți mici ca dintr-un miez de pâine încă aburindă, le plimb printre degete, apoi în palme ca atunci când te rogi, frământând bobița încet, foarte încet, cu grijă să nu cadă, să nu se murdărească.
Apoi deschizi palmele și ca de fiecare dată ești uimit de acea mică biluță cum ruptă din carnea ta a fost.
Cum spuneam. O observi, o lași să se rostogolească în palma un pic închisă ca a cerșetorului. Cu capul aplecat spre ea, te întrebi, te bucuri, te întristezi, zâmbești sau poate cazi într-un râs sălbatic.
Vai…cum se rostogolește acum de la sughițul tău!
După încărcătura de emoții ce tocmai ți-a provocat-o, acum te asigură că e sinceră, că e unică, iar tu o crezi, nu ai cum să pui la îndoială ceea ce îți promite o biluță ruptă din pâinea ta caldă.
Pauza
Acum trebuie să îi definească starea, are nevoie să fie „șlefuită”, dar nu înainte de a fi coaptă la temperatura potrivită pentru a ajunge o mărgea strălucitoare. Dar până ajunge în flăcări este nevoie să îi facem o gaură potrivită cu firul de ață pe care l-a gasit, l-a păstrat. Cel despre care am vorbit mai sus. Acest moment trebuie realizat cu mare atenție pentru a nu-i deforma rotunjimea care tinde să fie perfectă. În paranteză zic…Nu știu unde-i este capul de se crede așa rotundă, adevarul este că acum mi-e un pic milă de suferința pe care o va îndura. Trebuie să clarificam, aici, un aspect, numai mie mi-e milă, pentru ea este adevărul pur.
Zis și făcut. Situația a fost rezolvată cu aparent succes, vom vedea… mai are de trecut un prag, cel al focului. Focul, rebel își așteaptă bucuros oaspetele ba chiar îi pregătește un drum fin. Dar noi știm…cum intră acolo o ia de gât, care o fi gâtul unei mărgele nu știm dar spunem așa…metaforic și o bagă cu capul în flăcări.
O vezi cum se frământă, acum trebuie să călătorească în acea lume până la strălucire.
