Mulțumesc

Pentru Kata,

Am tot vrut să scriu despre experiența asta. Pentru majoritatea care o citesc nu are de ce să însemne ceva sau poate chiar să plictisească. Însă pentru mine a avut o importanță mare, habar nu am din ce motiv, poate îl voi afla la un momnt dat.

Să fie ăsta unul din motivele acestei atracții?
Când eram mică aveam un unchi care era elecrician la Casa de Cultură din Suceava. Mi-a povestit mama că nu era săptămână să nu mergem la tetru, spectacole cu diferite muzici sau operă. “La operă adormem toți, aproape de fiecare dată” spunea mama. Dar la Dan Bitman nu se putea să nu dansez cu rochița mea roșie cu volane. Am multe poze cu o  rochie roșie, nu cred că aveam foarte multe…aia o fi. Cele mai multe erau teatre, nu am știut, dar se pare că oamenii erau cumva obligați, habar nu am de către cine și cum, să fie acolo pentru  a umple sala.

Unchiul Fănică ne rezerva locurile și țin minte că intram prin altă parte în sală, pe undeva pe după cortine. După cortine mi-a rămas mie în minte ca cea mai impresionantă parte a oricărui spectacol. Podeaua din lemn pe care când călcai suna într-un fel anumit pe care nu-l l-am mai regăsit niciunde, cablurile, luminile, vai și ce spectaculoasă mi se părea draperia aia impresionant de mare și grea pe care trebuia să o dau la o parte să trec pe partea cealaltă de scenă. Ei… partea celaltă de scena nu mi-o amintesc aproape deloc. Fascinația mea a rămas după cortină. Ce metaforic sună, îmi vine chiar să râd și apoi să rămân cu un zâmbet nostalgic.

Nu-mi amintesc prea multe din acea perioadă, așa că, îi tot pun pe ai mei, să-mi povetească despre tot felul de lucruri care îmi sar în minte când și când. Mi-a spus mama, că în liceu vroiam să fac teatru, apoi în Timișoara când eram la la facultate din nou mi-aș fi dorit să intru în echipa celor de la “Thespis”, după facultate mi-am spus că mă înscriu la cursuri de actorie de la “Compania D’arte”. Se pare că nu am fost niciodată suficient de iubăreață cu zona asta așa că de fiecare dată am lăsat-o pentru altele.

Intru abia acum cu ce trebuia să încep.
În 2011, am avut bucuria de a observa îndeaproape cum se lucrează la un spectacol de teatru cu păpuși. Deoarece totul se întampla la Teatrul Maghiar mi-a fost cam dificil să înțeleg observațiile pe care le făcea Kata (Palocsay Kisó Kata). Mi-am dat seama cât de mult contează orice detaliu pentru ca mesajul să prindă aripi. Nu am putut vorbi în cuvinte, așa că, singura mea unealtă în a-mi arăta recunoștința și bucuria a fost să fac un desen după personajele “ZIÁN & KOPIK” (http://www.tm-t.ro/ro/?page=piesa&pid=63) pe care îl vedeți mai jos.

Să ne intelegem, nu sunt un om umblat la teatru, nu cunosc mai nimic din lumea asta…piese, nume, actori, etc. Cu toate astea pot spune cu mâna pe inimă că ce poți simți într-o sală de teatru, numai acolo poți găsi.

Kata, mulțumesc mult!

zian_si_kopik

Publicat de

LuisaCube

I am Luisa Cube, I finished the High School of Arts in Suceava, RO. In 2004 I finished the Faculty of Design in Timisoara, RO. I did a lot of Interior Design work but my heart was still in the plastic arts. From 2016 I started to paint constantly. Since June 2019 I have been living with my family in Turin, Italy where I continue to paint and explore the world of arts. My belief I paint to unravel my memories, to find answers and then replace them with other questions, to explain my own life, to understand what surrounds me, to find my peace, because I like light and darkness, because loneliness is beautiful, to understand the ones around me, to love those who are worthy of my love, because I’m human, not animal, so I dream and nourish thoughts about the future, because I love people, because I like to select them, because a color can change a thought, because a line can change meaning, because sensitivity, naivety and truth can be great powers that man may or may not have, for the world I am living in is absurd, because art has no value, it is not a direct necessity like water but nevertheless, itcan make your blood flow warmer or cooler, more aggressive or quieter. Although it is not water, food or sex, it can give you life or kill you. Because it is useless! And it’s precisely its apparent uselessness that makes it worthwhile. It’s a jewel!!! Because art is talking about what my generation is living, because I can recreate through art the ancestral experience of my foregoers. Because we humans have opinions, dreams, feelings, hopes that shall be seen through art by our children, yours and theirs! Art... may it be painting, graphics, poetry, music, theater or architecture, balances the world. I was late for about 20 years, I ate the poisoned apple, I combed my hair with my stepmother’s hair brush, I burned my feet like Pinocchio, I fell into the rabbit’s hole, I lost myself among the characters in the Legends of Olympus, I roamed on the Little Prince’s planets, I cried for the little girl with the matches, I cried for Jesus, I was delayed for a while, but I did not die. Luisa Cube, Timisoara 2018 Crezul meu Pictez pentru a-mi descâlci amintiri, pentru a găsi răspunsuri apoi a le înlocui cu alte întrebări, pentru a-mi explica propria-mi viață, pentru a înțelege ce mă înconjoară, pentru a-mi găsi liniștea, pentru că-mi place lumina și întunericul, pentru că-i frumoasă singurătatea, pentru a-i înțelege pe cei din jurul meu, pentru a-i iubi pe cei ce merită dragostea mea, pentru că sunt om nu animal așadar am vise și gânduri de viitor, pentru că iubesc oamenii, pentru că îmi place să îi aleg, deoarece o culoare poate schimba un gând, deoarece o linie poate schimba un sens, pentru că sensibilitatea, naivitatea și adevărul pot fi puteri mari pe care le poate avea sau nu omul, pentru că lumea în care trăiesc este absurdă, pentru că arta nu are valoare, nu este o necesitate directă precum apa dar tot ea, arta poate să facă să curgă sângele prin tine mai cald sau mai rece, mai agresiv sau mai calm. Deși nu e apă, mâncare sau sex îți poate da viață sau te poate omorî. Deoarece este inutilă! Și tocmai aparenta inutilitate a ei o poate face valoroasă. E o bijuterie!!! Pentru că vorbește despre ce trăiește generația mea, pentru că pot trăi prin ea experiențele străbunilor mei. Deoarece noi oamenii avem păreri, vise, sentimente, speranțe pe care le vor vedea prin ea și copiii noștri, ai voștri și ai lor! Arta …că e pictură, grafică, poezie, muzică, teatru sau arhitectură echilibrează lumea. Am întârziat vreo 20 de ani, am mâncat mărul otrăvit, m-am pieptănat cu peria mamei vitregi, mi-am ars picioarele ca Pinochio, am căzut în scorbura iepurelui, m-am pierdut printre personajele din Legendele Olimpului, am hoinarit pe planetele Micului Prinț, am plâns pentru fetița cu chibrituri, am plâns pentru Iisus, am întârziat un pic dar n-am murit. Luisa Cube, Timisoara 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s