Ședință cu părinții

Sedinta du parintii

Ședință cu părinții (Înainte de 1989 în Republica Socialistă România)

„Din amintirile părinților și ale unei fete. Fata are amintiri puține, bănuim că nu i-au fost pe plac, așadar le-a ascuns destul de bine să nu le mai vadă, să nu le mai audă, din păcate pare că încă le mai simte. Nu știm dacă a fost o rezolvare bună dar cum îi poți spune unui copil ce să țină minte și ce nu, presupunând că ar fi avut cine să îi vorbească, se gândește ea câteodată.

Undeva prin Republica Socialistă România, într-o școală dintr-un cartier orășenesc, clasele 1-4. Să nu uităm cine ședea în fotografie deasupra tablei. Părintele suprem, a tot putenicul, cel care avea ochi și urechi nevăzute în orice colț al casei oricui, *Fratele cel Mare al fetei și al tuturor. De fapt, amândoi Tovarășii soți trebuiau cinstiți, respectați, trebuiau să li se ofere buchete cu flori. Dar nu oricine avea această onoare, cei cu cravata cur’ată, bine purtată, a celor **trei culori cunosc pe lume, nimic mai mult sau mai puțin…copiii cei mai dotați din școala cea mai bună. Copiii, copiilor Tovarășilor și Tovarășelor…

Copilul, tovarășe, nu are ce căuta într-o școală normală!
(Zis și pe jumătate făcut: logoped, neurologi, medicamente, tratamente, etc.)
Copilul, tovarășe, aruncă inelul de la cravata (de pionier).
Copilul, tovarășe, aruncă creioane pe jos apoi le învârte cu piciorul pe podea. Fiind din acelea cu secțiunea hexagonală, nu mă miră că era enervant sunetul pe care îl produceau. Tovarășa era o învățătoare care credea că încă este potrivită cu meseria, chiar dacă ieșise deja la pensie de câțiva ani și cum răbdarea o cam lăsa în preajma copiilor de simpli muncitori, nu i-a fost tocmai ușor să se înțeleagă cu fata din poveste. Îi plăceau cel mai mult părinții medici, copiii nu cred că erau importanți. Când avea fata ghinionul să fie Tovarășa “V” pe lângă ea și să greșească, așa ca tot copilu’, rămânea fără un pumn de păr. Nu era singura, încurajant nu? Copil malefic cum era se răzbuna și ea, așa cum putea. Tovarășa fiind o fire isterică, nu mă miră că o lua atât de serios în seamă pe copila alintată și neascultătoare. Ce să zic, n-o fi fost nici ea “Cumințenia pământului”, dar nici Tovarașa “V” nu era o sfântă, așa că această relație a fost cu multe, foarte multe frustrări care s-au reflectat mai ales în viitorul fetei căci Tovarășa nu și-a luat umbra în mormânt, lângă ea. Probabil nu a mai avut loc. Dar cum fetița a devenit o femeie optimistă toate hidoșeniile ce le trăia le transforma într-o pictură întunecată, în poezii stâlcite și plângăcioase sau în alte activități care nu toți le-ar înțelege și mai ales accepta.

În următorii ani, la școli au urmat mii de frustrări. Noi spectatorii, ne putem închipui că nu a fost numai vina profesorilor pentru negativismul fetei, ne putem da seama de ce Lili nu a fost pe placul multora dintre aceștia. Fata pur și simplu nu înțelegea nimic, era derutată de tot ce o înconjura și nu știa să reacționeze decât mutilându-se în diferite moduri. Poate voi povesti mai târziu de auto-flagelațiile pe care le încerca, căutând să trăiască. Nu sunt totuși lucruri chiar foarte grave, cred că a avut și noroc dar mai avea ceva. Avea un instinct care a ajutat-o și din ce am înțeles o mai ajută și acum când este deja o femeie împlinită. I-a fost îngrozitor, când își dorea cu ardoare, nu pentru notă ci pentru că i se păreau fascinante legaturile pe care trebuia să le facă între formule și rezultatul obținut. I se părea interesant cum trebuie să gândească dar nu reușea decât să mototolescă nervos o grămadă de hârtii. A tot dat vina pe startul prost al învățătoarei, a dat vina pe părinți, a dat vina pe ea…a trebuit să crescă să învețe să nu mai scormonească în știți voi ce…că pute. Printre lucrurile care le-a urât cel mai mult din protocolul școlarului era momentul penibil când trebuia să le dea profesorilor flori și alte atenții. Se simțea pedepsită, cum să-i ofere celei care îi smulgea părul o floare? Era un gest și un sentiment contradictoriu. Contrastul ăsta trist al vieții o obosește și acum, nu a învățat să mituiască cu minciuni, o împiedică naivitatea aia a omului uneori prost de sincer. Timiditatea nu o ocolea nici când trebuia să iasă la tablă sau să se ridice din cochilia ei deja formată să spună poezia.
Nu știu cum ar trebui să fie o școală ca să se potrivească mănușă pentru fiecare copil, observ doar prin ce a trecut ea…și nu cred că a fost singura vinovată, în această relație. Da, probabil prima problemă este legătura profesor-copil/copii, responsabilitatea și dedicația nativă/harul/talentul îndrumătorului.
După multe lupte cu propria-i persoană, neterminate încă, are uneori rezultate plăcute, alteori dificil de înțeles sau grele dar a început să-și fie cu ea însăşi! Lili a început să se accepte, mai are până să se iubească dar a prins animalul de coarne, crede ea. Doar este o optimistă!”
Autor: ano3r

Povestea asta mi-am amintit-o din cauza lecturării piesei lui Eugen Ionesco – Lecția.

 

Publicat de

LuisaCube

I am Luisa Cube, I finished the High School of Arts in Suceava, RO. In 2004 I finished the Faculty of Design in Timisoara, RO. I did a lot of Interior Design work but my heart was still in the plastic arts. From 2016 I started to paint constantly. Since June 2019 I have been living with my family in Turin, Italy where I continue to paint and explore the world of arts. My belief I paint to unravel my memories, to find answers and then replace them with other questions, to explain my own life, to understand what surrounds me, to find my peace, because I like light and darkness, because loneliness is beautiful, to understand the ones around me, to love those who are worthy of my love, because I’m human, not animal, so I dream and nourish thoughts about the future, because I love people, because I like to select them, because a color can change a thought, because a line can change meaning, because sensitivity, naivety and truth can be great powers that man may or may not have, for the world I am living in is absurd, because art has no value, it is not a direct necessity like water but nevertheless, itcan make your blood flow warmer or cooler, more aggressive or quieter. Although it is not water, food or sex, it can give you life or kill you. Because it is useless! And it’s precisely its apparent uselessness that makes it worthwhile. It’s a jewel!!! Because art is talking about what my generation is living, because I can recreate through art the ancestral experience of my foregoers. Because we humans have opinions, dreams, feelings, hopes that shall be seen through art by our children, yours and theirs! Art... may it be painting, graphics, poetry, music, theater or architecture, balances the world. I was late for about 20 years, I ate the poisoned apple, I combed my hair with my stepmother’s hair brush, I burned my feet like Pinocchio, I fell into the rabbit’s hole, I lost myself among the characters in the Legends of Olympus, I roamed on the Little Prince’s planets, I cried for the little girl with the matches, I cried for Jesus, I was delayed for a while, but I did not die. Luisa Cube, Timisoara 2018 Crezul meu Pictez pentru a-mi descâlci amintiri, pentru a găsi răspunsuri apoi a le înlocui cu alte întrebări, pentru a-mi explica propria-mi viață, pentru a înțelege ce mă înconjoară, pentru a-mi găsi liniștea, pentru că-mi place lumina și întunericul, pentru că-i frumoasă singurătatea, pentru a-i înțelege pe cei din jurul meu, pentru a-i iubi pe cei ce merită dragostea mea, pentru că sunt om nu animal așadar am vise și gânduri de viitor, pentru că iubesc oamenii, pentru că îmi place să îi aleg, deoarece o culoare poate schimba un gând, deoarece o linie poate schimba un sens, pentru că sensibilitatea, naivitatea și adevărul pot fi puteri mari pe care le poate avea sau nu omul, pentru că lumea în care trăiesc este absurdă, pentru că arta nu are valoare, nu este o necesitate directă precum apa dar tot ea, arta poate să facă să curgă sângele prin tine mai cald sau mai rece, mai agresiv sau mai calm. Deși nu e apă, mâncare sau sex îți poate da viață sau te poate omorî. Deoarece este inutilă! Și tocmai aparenta inutilitate a ei o poate face valoroasă. E o bijuterie!!! Pentru că vorbește despre ce trăiește generația mea, pentru că pot trăi prin ea experiențele străbunilor mei. Deoarece noi oamenii avem păreri, vise, sentimente, speranțe pe care le vor vedea prin ea și copiii noștri, ai voștri și ai lor! Arta …că e pictură, grafică, poezie, muzică, teatru sau arhitectură echilibrează lumea. Am întârziat vreo 20 de ani, am mâncat mărul otrăvit, m-am pieptănat cu peria mamei vitregi, mi-am ars picioarele ca Pinochio, am căzut în scorbura iepurelui, m-am pierdut printre personajele din Legendele Olimpului, am hoinarit pe planetele Micului Prinț, am plâns pentru fetița cu chibrituri, am plâns pentru Iisus, am întârziat un pic dar n-am murit. Luisa Cube, Timisoara 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s