Paștile meu

Nu știu de când a apărut topăitul iepuraș cu daruri de Paști, nu-mi amintesc să fi auzit de drăgălaș când eram mică. Chiar așa insensibilă să fiu să nu-mi amintesc drăgălașele pufoșenii de printre ouăle roșii date prin ulei, pentru strălucire?

Paștile pentru mine a fost una din acele sărbători de familie în care se întâmplau lucruri frumoase. Una dintre cele mai frumoase amintiri le am dintr-una din aceste seri, după ce s-a luat Lumina, când oamenii se retrăgeau unii lângă alții, încet, spre casele lor cu lumânările aprinse în mână. Fiecare avea grijă de acea lumânare să nu se stingă, pentru a duce lumina în casă. Simbol frumos. Îmi aduc aminte imaginea luminilor care curgeau ca un un râu lin în care se reflectă stelele dar mai ales starea de liniște supranaturală care mi-a creat-o. Cred că sunt unul din acei oameni care simt lucrurile mai mult decât sunt, le duc la câte o extremă nefiresc de exagerată.

Iepurașul de Paști era diferit de cel pe care cred că il așteaptă copiii mei acum. Mă tot gândesc să fiu modernă în relație cu ei dar nu mă împac nici cum cu iepurilă cel darnic de Paști sau cu Helloween și mai sunt câteva exemple. O fi o ramoleală dinalea gen: Pe vremea mea…

Acum devin nostalgică…

În seara de Paști, când plecam la biserică împreună cu ai mei, trebuia să avem pe noi haine curate și minim un obiect vestimentar nou, putea fi și numai o batistă, atunci nu avea șervețele de de hartie, ci batiste. Am avut chiar o colecție mică de batiste, bunicul mi le tot cumpăra. Probabil eram tare mucoasă :)) După sfințirea hranei din coșurile pregătite atent și acoperite cu ștergarele albe, acasă aveam printre puținele ocazii în care stăteam la masa împreună, membrii familiei. Probabil din cauza asta mi-e dragă amintirea.

Ei și mai aveam noi o tradiție, nu știu de unde provine. Dimineața când mă trezeam mă punea mama să mă spăl pe față cu apă dintr-un castronel special în care era aghiazma în care pluteau câteva bețe de busuioc. Pe chiuvetă, mai aveam pregătite un ou roșu iar pe fundul recipientului cu aghiazmă erau câțiva bănuți. Oul roșu și un bănuțul trebuia să le plimb pe obraji, care se înroșeau mazgâlicios de la vopseaua oului, ca să fiu sănătoasă și bogată, spunea mama.

Astfel, vă urez din timp: Un Paște fericit!

lumina_sfanta_40068900

Fotografia este culeasă de pe internet. Mi se pare destul de sugestivă.

Publicat de

LuisaCube

I am Luisa Cube, I finished the High School of Arts in Suceava, RO. In 2004 I finished the Faculty of Design in Timisoara, RO. I did a lot of Interior Design work but my heart was still in the plastic arts. From 2016 I started to paint constantly. Since June 2019 I have been living with my family in Turin, Italy where I continue to paint and explore the world of arts. My belief I paint to unravel my memories, to find answers and then replace them with other questions, to explain my own life, to understand what surrounds me, to find my peace, because I like light and darkness, because loneliness is beautiful, to understand the ones around me, to love those who are worthy of my love, because I’m human, not animal, so I dream and nourish thoughts about the future, because I love people, because I like to select them, because a color can change a thought, because a line can change meaning, because sensitivity, naivety and truth can be great powers that man may or may not have, for the world I am living in is absurd, because art has no value, it is not a direct necessity like water but nevertheless, itcan make your blood flow warmer or cooler, more aggressive or quieter. Although it is not water, food or sex, it can give you life or kill you. Because it is useless! And it’s precisely its apparent uselessness that makes it worthwhile. It’s a jewel!!! Because art is talking about what my generation is living, because I can recreate through art the ancestral experience of my foregoers. Because we humans have opinions, dreams, feelings, hopes that shall be seen through art by our children, yours and theirs! Art... may it be painting, graphics, poetry, music, theater or architecture, balances the world. I was late for about 20 years, I ate the poisoned apple, I combed my hair with my stepmother’s hair brush, I burned my feet like Pinocchio, I fell into the rabbit’s hole, I lost myself among the characters in the Legends of Olympus, I roamed on the Little Prince’s planets, I cried for the little girl with the matches, I cried for Jesus, I was delayed for a while, but I did not die. Luisa Cube, Timisoara 2018 Crezul meu Pictez pentru a-mi descâlci amintiri, pentru a găsi răspunsuri apoi a le înlocui cu alte întrebări, pentru a-mi explica propria-mi viață, pentru a înțelege ce mă înconjoară, pentru a-mi găsi liniștea, pentru că-mi place lumina și întunericul, pentru că-i frumoasă singurătatea, pentru a-i înțelege pe cei din jurul meu, pentru a-i iubi pe cei ce merită dragostea mea, pentru că sunt om nu animal așadar am vise și gânduri de viitor, pentru că iubesc oamenii, pentru că îmi place să îi aleg, deoarece o culoare poate schimba un gând, deoarece o linie poate schimba un sens, pentru că sensibilitatea, naivitatea și adevărul pot fi puteri mari pe care le poate avea sau nu omul, pentru că lumea în care trăiesc este absurdă, pentru că arta nu are valoare, nu este o necesitate directă precum apa dar tot ea, arta poate să facă să curgă sângele prin tine mai cald sau mai rece, mai agresiv sau mai calm. Deși nu e apă, mâncare sau sex îți poate da viață sau te poate omorî. Deoarece este inutilă! Și tocmai aparenta inutilitate a ei o poate face valoroasă. E o bijuterie!!! Pentru că vorbește despre ce trăiește generația mea, pentru că pot trăi prin ea experiențele străbunilor mei. Deoarece noi oamenii avem păreri, vise, sentimente, speranțe pe care le vor vedea prin ea și copiii noștri, ai voștri și ai lor! Arta …că e pictură, grafică, poezie, muzică, teatru sau arhitectură echilibrează lumea. Am întârziat vreo 20 de ani, am mâncat mărul otrăvit, m-am pieptănat cu peria mamei vitregi, mi-am ars picioarele ca Pinochio, am căzut în scorbura iepurelui, m-am pierdut printre personajele din Legendele Olimpului, am hoinarit pe planetele Micului Prinț, am plâns pentru fetița cu chibrituri, am plâns pentru Iisus, am întârziat un pic dar n-am murit. Luisa Cube, Timisoara 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s