Sofi, prinsă în diminutive

Sofi, prinsă în diminutive
31 martie 2017

S-a trezit fetița Sofi un pic cam târziuț, cafeluța o aștepta pe măsuță din colțișorul ei drăguț. Așa se bucura, drăguțul ei creeraș de o “Bună dimineața” cu ifose. De multe ori ochișorii ei sălbăticiți în noapte, ca acum, atârnau grei ca niște lilieci.

Vai ce greuț mi-a fost aseară să dorm singurică. Ah, acum un pic dezamagită, uite rochițica mea cu floricele roz…și cât te-am căutat!

Atârnată frumos rochița pe umeraș, nu a văzut-o ieri. Azi are norocuțul în brațe, fătuca cea isteață, azi v-a purta floricelele vesele, roz și verzulii.

Uite, dacă mi-am terminat cafeluța, mi-aș îmbrăca rochița și aș pleca la o plimbărică prin părculețul din spatele acelei splendide căsuțe. Ah da, pantofiorii cei verzi se potrivesc cel mai bine și cum e așa soare și călduț afară, sunt perfecți! Dar unde sunt?

Fata și-a țuguiat acum buzițele că nu-și găsea pantofiorii, și gentuța o aștepta în cuier, dădea să cada, printre margeluțele și eșarfele finuțe. Căuta fetița cam jumătate din zi și nu găsi nimicuța.

Unde-mi sunt pantofiorii! Striga Sofi cu boticul roșu de furie.

Atât de suparată sunt! Uite, nimic nu mai e la locul lui, uite cum nu mai pot să plec, uite cum nu mai pot să mă plimb, uite…

PAUZĂ

Dezamăgită, Sofi se așează în tristețea ei amară, aruncată acum împreună cu rochița pe un scaun. Se uită meditativ la semnul întrebării pe care îl formează cârligul umerașului.

Să pun la loc rochița sau să ma îmbrac acum, chiar dacă-i cam târziu și este mai frig afară. Pantofiorii nu i-am găsit dar mai am unii care chiar dacă nu se potrivesc de minune, pot să ies cu ei. Oricum e întuneric!

Sofi se îmbracă încet cu umerii blocați în față, pare ghemuită și când stă în picioare. Înainte să iasă din casă găsește minunații pantofi verzi, sub gentuță care căzuse până la urmă din cuierul plin de nimicuri. Dar Sofi era pierdută în câmpul cu supărări și nu a reușit să se bucure de papucei.

Of dragii mei papucei, drăguți
Ce mi-ați făcut?
Am pierdut atâta timp
Și acum îmi vine…să v-arunc!

Își ia totuși pantofiorii în picioare, se uită în oglindă la potrivire și zâmbește nepotrivit cu starea-i. Iese apoi din cămăruță și se îndreaptă spre parcul unde vroia să ajungă. Chiar dacă erau mulți oameni pe stradă și ea le zâmbea ca întotdeauna strălucitor, credea ea, acum, majoritatea nu o vedeau. Înfrigurată deoarece rochia era mult prea subțire se întoarce în scurt timp și se bagă sub plapumă plângând. Până la urmă a adormit în perna umedă și murdară de la ochișorii ei târâți prin praf strălucitor.

Dimineața urmatoare se trezește și în timp ce merge către colțișorul ei se împiedică, ba de mărgele, ba eșarfele i se agață de câte un picior, se lovește apoi de cârligul umerașului la care se uită urât și îl înjură scurt. Se așează pe scaun cu el în mână și în timp ce  bea cafeaua cu ochii încă umflați, îl studiază absentă. Era încă încâlcită în dezordinea de pe câmpul tristeții ei.

Pune apoi umerașul neîmbrăcat în dulap și observă forma sârmuliței care tocmai o zgâriase. Acum vede clar cum s-a agățat în întrebări îmbrăcate în haine frumoase.

Of rochita,
după ce te voi spăla,
te voi îmbrăca, din nou;
dar să știi tu de la mine
că mi-ai făcut multă amărăciune!
Dar acum știu cum să te port.

Cu schiuri și patine!

SFÂRȘIT (cred :))

IMG_6627-2

Publicat de

LuisaCube

I am Luisa Cube, I finished the High School of Arts in Suceava, RO. In 2004 I finished the Faculty of Design in Timisoara, RO. I did a lot of Interior Design work but my heart was still in the plastic arts. From 2016 I started to paint constantly. Since June 2019 I have been living with my family in Turin, Italy where I continue to paint and explore the world of arts. My belief I paint to unravel my memories, to find answers and then replace them with other questions, to explain my own life, to understand what surrounds me, to find my peace, because I like light and darkness, because loneliness is beautiful, to understand the ones around me, to love those who are worthy of my love, because I’m human, not animal, so I dream and nourish thoughts about the future, because I love people, because I like to select them, because a color can change a thought, because a line can change meaning, because sensitivity, naivety and truth can be great powers that man may or may not have, for the world I am living in is absurd, because art has no value, it is not a direct necessity like water but nevertheless, itcan make your blood flow warmer or cooler, more aggressive or quieter. Although it is not water, food or sex, it can give you life or kill you. Because it is useless! And it’s precisely its apparent uselessness that makes it worthwhile. It’s a jewel!!! Because art is talking about what my generation is living, because I can recreate through art the ancestral experience of my foregoers. Because we humans have opinions, dreams, feelings, hopes that shall be seen through art by our children, yours and theirs! Art... may it be painting, graphics, poetry, music, theater or architecture, balances the world. I was late for about 20 years, I ate the poisoned apple, I combed my hair with my stepmother’s hair brush, I burned my feet like Pinocchio, I fell into the rabbit’s hole, I lost myself among the characters in the Legends of Olympus, I roamed on the Little Prince’s planets, I cried for the little girl with the matches, I cried for Jesus, I was delayed for a while, but I did not die. Luisa Cube, Timisoara 2018 Crezul meu Pictez pentru a-mi descâlci amintiri, pentru a găsi răspunsuri apoi a le înlocui cu alte întrebări, pentru a-mi explica propria-mi viață, pentru a înțelege ce mă înconjoară, pentru a-mi găsi liniștea, pentru că-mi place lumina și întunericul, pentru că-i frumoasă singurătatea, pentru a-i înțelege pe cei din jurul meu, pentru a-i iubi pe cei ce merită dragostea mea, pentru că sunt om nu animal așadar am vise și gânduri de viitor, pentru că iubesc oamenii, pentru că îmi place să îi aleg, deoarece o culoare poate schimba un gând, deoarece o linie poate schimba un sens, pentru că sensibilitatea, naivitatea și adevărul pot fi puteri mari pe care le poate avea sau nu omul, pentru că lumea în care trăiesc este absurdă, pentru că arta nu are valoare, nu este o necesitate directă precum apa dar tot ea, arta poate să facă să curgă sângele prin tine mai cald sau mai rece, mai agresiv sau mai calm. Deși nu e apă, mâncare sau sex îți poate da viață sau te poate omorî. Deoarece este inutilă! Și tocmai aparenta inutilitate a ei o poate face valoroasă. E o bijuterie!!! Pentru că vorbește despre ce trăiește generația mea, pentru că pot trăi prin ea experiențele străbunilor mei. Deoarece noi oamenii avem păreri, vise, sentimente, speranțe pe care le vor vedea prin ea și copiii noștri, ai voștri și ai lor! Arta …că e pictură, grafică, poezie, muzică, teatru sau arhitectură echilibrează lumea. Am întârziat vreo 20 de ani, am mâncat mărul otrăvit, m-am pieptănat cu peria mamei vitregi, mi-am ars picioarele ca Pinochio, am căzut în scorbura iepurelui, m-am pierdut printre personajele din Legendele Olimpului, am hoinarit pe planetele Micului Prinț, am plâns pentru fetița cu chibrituri, am plâns pentru Iisus, am întârziat un pic dar n-am murit. Luisa Cube, Timisoara 2018

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s